|
Într-o vreme îmi făceam dinţii la cabinetul dentar aflat chiar la parterul blocului meu. În special la început, la fiecare şedinţă cu doctoriţa Elisabeta Tache veneam cu o epigramă: Mă împunge, mă străpunge, Parcă nu îi mai ajunge. Sper să meargă totul strună Şi-n final o treabă bună. ∗ Îmi intră-n dinţi la rădăcină Pe fond de muzică-n surdină, Eu mă chinui, sunt în febră, Să-mi dea muzică funebră ! ∗ Să trag tare la măsea, Vorba asta mi-ar plăcea, Ghinion, treaba e tristă, De măsea trage-o dentistă. ∗ Când dă de mine-n cartier Îmi face-n gură un şantier Şi-şi mişcă sculele cocheta, Ea, doctoriţa Tache Veta. ∗ Urma să facem şi o mică petrecere la cabinet: Ne-am clătit destul cu apă Şi de-aceea vă previn Că urmează o agapă Când ne vom clăti cu vin. ∗ După atâta tevatură Cu lucrări de anvergură Constat când mănânc friptură: Nu mai am gol în dantură. ∗ Că te fură, nu te fură, Farmecul unei dentiste, Trăieşti clipe, poate triste, Căci rămâi un cască-gură. ∗ Intră Veta pe canale Apelând la arsenale, Conştientă, evident, C-o să dea de pacient. ∗ Cu o-ntreagă panoplie Intră Veta pe canaluri, Zăpăcit e pacientul Şi transpiră valuri, valuri. ∗ Cu intrarea-n Europa Se anunţă zile grele Şi cu greu o să fac faţă De n-am dinţi, de n-am măsele. ∗ Mult mi-e dor şi mult mi-e jele După dinţi, după măsele, Dar acum sunt fericit, Dentista m-a-ntinerit. ∗ Mai stăteam şi la rând: Stau la coadă ca un bleg, Parc-aş sta pentru plăcinte, Când de fapt cu ce m-aleg ? Atac furibund la dinte. ∗ Se scutur frunzele în vii Şi nopţile sunt tot mai lungi, Mă uit în ochii castanii : De ce mă-mpungi, de ce mă-mpungi ? ∗ Intră Veta pe canaluri Înarmată până-n dinţi, Mai stârneşte chiar şi valuri, Te scoate complet din minţi. ∗ La terminarea unei lucrări : Ne-am chinuit şi ne-am distrat De-a lungul multor săptămâni, Aplaudăm acum din mâini: Spectacolul s-a terminat. ∗ Am mai făcut şi pauze: Am primit mesaj aseară Într-o bună circumstanţă, Mi-a spus că sunt în vacanţă, Bineînţeles dentară. ∗ Se scutur frunzele de nuc Şi facem toamnei temenele, Frumoase zilele se duc În timp ce-n gură-mi cresc măsele. ∗ Epigrama de nu-mi vine Nici s-atinge de dantură, Vina însă mi-aparţine: N-am ştiut să tac din gură. ∗ Din a mea copilărie Cu dinţii am suferit C-am ajuns la nesfârşit De dentiste dor să-mi fie. ∗ Trage Veta la măsea, Chiar cu multă frenezie, Dar nu e alcoolică Ci dentist de meserie. ∗ La o “avarie” i-am telefonat: Am un dinte cu pivot Care a sărit din loc, V-aş ruga să-mi indicaţi O soluţie ad-hoc. ∗ Catren în stil popular: -Hai mândruţo să-ţi ţuc gura Că mi-am pus recent dantura. -Gură nu ţi-oi da bădiţă Că mă-nşeli cu-o doctoriţă. ∗ Am băgat degetu-n gură Şi constat că am dantură, M-am mirat de-astă minune, Am iar faţă pentru lume. ∗ Cu perucă şi proteză Mă plimb mândru pe faleză, Devin tânăr ca aceia, Evident, de vârsta a treia. ∗ Înainte de fabricarea protezei se ia aşa numita amprentă, m-am speriat: Auzit-am că aci Mi se va lua amprentă, M-a prins frică violentă C-o s-ajung la SRI. ∗ Mult simpatica dentistă Mă înţeapă în gingie, Nu se lasă şi insistă Şi-mi zice că mă mângâie. ∗ O Doamne, cum te implor, De ce dinţii nu mă dor ? Am acum un mare dor De dentista ce-o ador. ∗ Politeţe: Chiar de ţine de natura Unui act mai de bravadă, Când îmi văd dentista-n stradă Cu respect îmi scot dantura. ∗ Cu penseta pusă-n gură Tot mai scoţi câte-un cuvânt, Dar acasă la nevastă Niciodată nu prinzi rând. ∗ Închizi ochii, deschizi gura Dacă îţi repari dantura, Să nu faci cumva pe dos Că te-alegi cu ochiul scos. ∗ Multă artă, multă ştiinţă Trebuie într-o fiinţă, Căci nu orice creatură Îţi plantează dinţi în gură. ∗ Privesc în mână la doctór Lucioase sculele de fier Şi zic, legat de-acest decor, Că am în gură un şantier. ∗ Veta Tache la mânie Ca-ntr-o cruntă reverie Cu întreaga-i panoplie Dă atacuri la gingie. ∗ Mi-a pus Veta dinţi frumoşi, Tare mă mândresc cu ei Fiind-acuma motivat Să zâmbesc larg la femei. ∗ Pe fotoliu la dentist, Fie muncitor, artist, Făr-uimirea să ne pască Devenim toţi gură-cască. ∗ ∗ ∗ ∗ |
