Statistici
Total membri : 257
Total grupuri : 1
Total discuţii : 7
Total albume : 79
Total fotografii : 7117
Total filme : 15
Total anunţuri : 42
Total activităţi : 6461
Total notite : 22
Total masculin : 0
Total feminin : 0
Total nespecificat : 257

Utilizatori activi

0 utilizatori şi 241 musafiri activi

Statistici pagina


Vizite azi:15
Vizite ieri:126
Vizite luna in curs:1495
Vizite luna trecuta:1888
Vizite an in curs:15106
Vizite anul trecut:17541
Total vizite:78541
Maxim/zi:193
Ziua cu maxim de vizite:2018-05-16
Maxim/luna:2897
Luna cu maxim de vizite:2018-12
De la data de:2011-03-16
A incetat din viata profesorul Alexandru Spataru
Joi, 05 Aprilie 2012

Profesorul Alexandru Spătaru 1920-2012

Asa cum l-au cunosut profesorii Alexandru Popovici si Aurel Millea

Profesorul  Alexandru Spătaru s-a născut la 2 iunie 1920 la Armeni, jud. Sibiu. A terminat liceul Gh. Bariţiu din Cluj în 1939. A obţinut diploma de inginer la Institutul Politehnic Bucureşti în 1944.

Apoi a făcut stagii de specializare în Cehoslovacia, Germania (pe atunci RDG) şi Rusia (pe atunci Uniunea Sovietică). Din 1945 face parte din cadrele didactice ale Institutului Politehnic Bucureşti unde a fost şeful catedrei de Electronică aplicată din Facultatea de Electronică şi Telecomunicaţii.

In acelaşi timp cu cariera de cadru didactic a urmat o carieră în administraţie, fiind cercetător, apoi director tehnic adjunct la Societatea de Radiodifuziune, apoi director tehnic în Ministerul Poştelor şi Telecomunicaţiilor, preşedinte al Comisiei Române pentru Activităţi Spaţiale şi vice-preşedinte al Consiliului Naţional pentru Ştiinţă şi Tehnologie.

A colaborat activ cu Uniunea Internaţională de Telecomunicaţii (UIT), fiind membru al Comisiei Internaţionale independente pentru dezvoltarea telecomunicaţiilor mondiale.

A reprezentat România în numeroase reuniuni internaţionale de nivel înalt, unde au fost luate decizii importante pentru dezvoltarea telecomunicaţiilor.

Este autorul unor tratate fundamentale în domeniul Telecomunicaţiilor şi Teoriei Informaţiei. A publicat, în 1966-1971, "Teoria transmisiunii informaţiei", tradusă apoi în franceză şi în germană.

A.Spataru – Théorie de la transmission de l'information – signaux et bruits, Masson, Paris 1970

A.Spataru – Théorie de la transmission de l'information – codes et décisions, Masson, Paris 1973

Acesta a fost primul tratat de Teoria Informaţiei apărut în limba franceză.

Alexandru Spataru - Theorie der Informationsübertragung. Signale und Störungen (Gebundene Ausgabe) AKADEMIE-VERLAG Berlin 1973.

A.Spataru – Fondements de la théorie de la transmission de l'information, Presses Polytechiques Romandes, Lausanne, 1987

Această ultimă lucrare reprezintă primul tratat de Teoria Informaţiei apărut în Elveţia, publicat în cadrul "Traité d'Electricité" (22 volume) de la Ecole Polytechnique Fédérale Lausanne.

A introdus cursul de Teoria Informaţiei la Facultatea de Electronică şi Telecomunicaţii din Institutul Politehnic Bucureşti, şi aceasta la numai un an după publicarea noţiunilor fundamentale ale acestei teorii, elaborate de C. E. Shannon în 1948.

Profesorul Alexandru Spătaru a condus cercetările pentru realizarea primelor instalaţii româneşti experimentale de televiziune: în alb-negru (1953-1955) şi apoi în culori, de asemenea, primele cercetări de visiofonie din România.

El a realizat coordonarea activităţii de cercetare ştiintifică în domeniul transporturilor şi telecomunicaţiilor în cadrul CNCS (ulterior CNST) precum şi coordonarea primelor contribuţii ale României la activităţile spaţiale.

A lansat (la Laboratorul de Cercetari de Telecomunicatii - LCT) şi apoi a coordonat (la Consiliul Naţional pentru Stiinţă şi Tehnologie - CNST) activitatea de cercetare în domeniul Telecomunicaţiilor în România

Profesorul Spătaru este la originea studiului care a permis achiziţionarea primei staţii de telecomunicaţii prin sateliţi (Cheia) şi aderarea României la Intelsat.


Ceea ce n-a prevăzut însă au fost efectele secundare ale dezvoltării televiziunii prin sateliţi !

Relaţiile mele cu profesorul Spătaru s-au articulat în jurul a "3P": Profesor, Patron şi Prieten.

1. Profesorul. Am avut şansa să fiu student al profesorului Spătaru în anii 1954-1956. În această perioadă el a predat cursul de Emiţători, dar în acelaşi timp a introdus pentru prima dată în România metodele statistice în transmiterea şi tratarea semnalelor – cu aplicaţii în Telecomunicaţii: noţiuni fundamentale de Teoria Informaţiei, teoria codurilor, teoria deciziilor statistice.

Cursurile sale, în ciuda dificultăţii şi noutăţii problemelor abordate, erau de o rigoare şi o claritate exemplare, predate într-un stil elegant şi lapidar.

Ceea ce m-a marcat ca student a fost atitudinea lui faţă de noi. A ştiut să fie exigent fără să o arate. Ca răspuns la gentileţea atitudinii sale nu era o altă posibilitate decât să-i dovedim că am asimilat noţiunile predate. Am rămas cu amintirea adânc întipărită în minte că n-aş fi îndrăznit să mă prezint la un examen de al său fără să fiu sigur nu numai că iau examenul, dar că-l voi lua cu o notă mare. Nici acum nu-mi explic cum reuşea să creeze atmosfera aceasta. Dar dealungul întregii mele cariere didactice, am evocat frecvent această calitate în faţa studenţilor mei.

El este ilustrarea perfectă a dictonului "O mână de fier într-o mănuşă de catifea".

2. Patronul. Am avut privilegiul să-l am pe profesorul Spătaru ca şef de catedră (Electronică aplicată la IPB) şi ca şef de comisie (Transporturi şi telecomunicaţii la CNST). În ambele situaţii el mi-a propus să-i fiu colaborator, ceea ce am acceptat cu mândrie şi entuziasm. Am considerat că mi-a făcut o mare cinste şi mi-a dovedit multă încredere, iar eu m-am străduit să nu-l dezamăgesc.

Şi situaţia trăită ca student s-a repetat atunci când i-am fost subaltern. N-aş fi îndrăznit pentru nimic în lume să-l contrariez. Am fost întotdeauna extrem de atent la calitatea lucrărilor încredinţate şi nu numai că n-am avut niciodată parte de un reproş sau o critică din partea sa ci m-am străduit să-i dovedesc că încrederea pe care mi-a acordat-o era justificată – aceasta uneori cu preţul unor eforturi considerabile (am petrecut nenumărate nopţi de lucru pe documentele care trebuiau elaborate într-un timp scurt şi cu o calitate pe care nu mi-o explic nici acum, date fiind mijloacele pe care le aveam la dispoziţie). Aprecierile şi chiar elogiile lui au fost cel mai puternic stimulent pe care l-am avut.

3. Prietenul. Mă leagă de profesorul Spătaru o prietenie lungă de peste 50 de ani. Ea a început probabil încă de pe vremea când i-am fost student şi n-a făcut decât să se consolideze odată cu trecerea timpului şi evoluţia relaţiilor noastre. Pentru mine un criteriu caracteristic al relaţiilor de prietenie este posibilitatea reluării şi continuării lor în ciuda unor întreruperi fortuite. N-am mai avut direct de-a face cu el din 1973 şi până în 1989 cu mici excepţii. Când ne-am regăsit ne-am reluat relaţiile ca şi cum ele n-ar fi fost întrerupte niciodată. Am avut întotdeauna opinii asemănătoare. Aşa cum spunea Antoine de Saint Exupéry: "Aimer, ce n'est pas se regarder l'un l'autre, c'est regarder ensemble dans la même direction." Din nou, ceea ce am resimţit ca student s-a manifestat în relaţiile noastre de prietenie: pentru nimic în lume n-aş fi făcut ceva care să-l contrarieze. Alexandru Popovici (în colaborare cu Aurel Millea)

Copyright © 2010 ELTC - PROMOTIA 1970